Seminarul Teologic
„Sfântul Ioan Gură de Aur” Slobozia
Ia aminte la tine însuți și la învățătură; stăruie în acestea;
căci făcând acestea, și pe tine te vei mântui și pe cei care te ascultă.
I Tim. 1/16
Credință și Unitate
07-02-2019 10:39:21
Având binecuvântarea Preasfințitului Părinte VINCENȚIU, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, elevi ai Seminarului Teologic Ortodox „Sfântul Ioan Gură de Aur” Slobozia, împreună cu elevi din grupurile de cateheză parohială, au participat la un pelerinaj cu dublu scop: premărirea lui Dumnezeu și comemorarea evenimentelor legate de Marea Unirea a românilor de la 1 decembrie 1918.
Dis de dimineață, copiii au plecat la drum, rugându-L pe Dumnezeu să le călăuzească pașii și să le fie călătoria cu folos. Primul popas a fost la Mănăstirea Sinaia. Aici s-au închinat la sfintele odoare și au ascultat relatările ghidului despre istoricul mănăstirii. Mare le-a fost mirarea elevilor când au aflat că un absolvent al Seminarului nostru, din seriile anterioare, se nevoia ca frate în această lavră plină de istorie.
Următoarea oprire a fost la Mănăstirea „Sf. Mare Mc. Dumitrie” Sighișoara. Aici, copii au fost impresionați de frumusețea locului, dar mai mult s-au bucurat de primirea făcută de Părintele Ghelasie Țepeș, starețul Mănăstirii, care le-a oferit cuvânt de folos, vorbind despre paza limbii, despre lupta împotriva lenei și despre principala grijă a unui elev: stăruința în învățătură.
Seara am poposit la Mănăstirea Râmeț, veche vatră monahală din ținutul Albei. Aici, copiii au fost primiți la trapeză, au gustat din mâncarea mănăstirească și au participat la slujba privegherii. A doua zi, după săvârșirea Sfintei Liturghii, pelerinajul a continuat spre Alba Iulia. Prima oprire a fost la Catedrala Arhiepiscopală, locul încoronării primului rege al României. Micii pelerini au avut ocazia să cinstească sfintele moaște ale Sfântului Grigorie Decapolitul de la Mănăstirea Bistrița, depuse spre închinare în acele zile în orașul unirii.
În drum spre casă, ne-am oprit pentru câteva minute la ctitoria lui Mircea cel Bătrân de la Cozia.
Deplasarea a fost posibilă prin susținerea financiară oferită de Consiliul Județean Ialomița, în cadrul proiectului „Credință și Unitate”.

19-02-2019 06:02