Admitere

ADMITERE

An școlar 2021-2022

      Noul calendar de admitere la Seminarul Teologic Ortodox Sfântul Ioan Potrivit Ordinului Ministrului Educației nr. 3.721 din 23 aprilie 2021, privind organizarea şi desfăşurarea admiterii în învăţământul liceal de stat pentru anul şcolar 2021-2022, la Seminarul Teologic Ortodox Sfântul Ioan Gură de Aur Slobozia, probele de aptitudini pentru admitere se vor desfășura după următorul program:   7 – 14 iunie 2021 - orele 8,00 - 16,00 - Înscrierea candidaţilor 15 iunie 2021 - ora 10,00 - Vizita medicală 16 iunie 2021 - ora 10,00 - Proba orală/interviu - on-line - ora 14,00 - Echivalarea probei scrise 18 iunie 2021 - Afişarea rezultatelor la probele de aptitudini   Proba orală/interviul se vor desfășura on-line, iar în locul probei scrise se va echivala media la Religie din clasele V-VIII     STRUCTURA PROBELOR DE APTITUDINI PENTRU ADMITEREA ÎN LICEELE VOCAŢIONALE, PROFIL TEOLOGIC:   1. Documentele necesare înscrierii pentru admiterea la unităţile de învăţământ cu profil vocaţional teologic, graficul admiterii şi alte informaţii legate de aceasta vor fi anunţate pe pagina web/pagina de facebook a şcolii.   2. Se pot înscrie la admiterea în clasa a IX-a la seminariile/colegiile/liceele teologice ortodoxe absolvenţi de gimnaziu având minimum media 9 (nouă) la purtare pentru fiecare clasă din învăţământul gimnazial.   3. Dosarul de înscriere va cuprinde următoarele acte: 3.1. anexa la fişa de înscriere; 3.2. certificat de naştere - copie; 3.3. fişa medicală în original; 3.4. declaraţie din partea candidatului şi a părintelui/reprezentantului legal al acestuia că au luat cunoştinţă de Regulamentul intern al unităţii şcolare şi că sunt de acord să-l respecte; 3.5. adeverinţă/certificat de botez - copie 3.6. recomandarea consiliului parohial/preotului paroh 3.7. binecuvântarea chiriarhului locului.   4. În cadrul examenului de admitere la profilul teologic, seminariile/colegiile/liceele teologice ortodoxe candidaţii vor susţine, la nivelul probelor de aptitudini, următoarele probe: a) un interviu/colocviu/probă orală, evaluate cu calificativ admis/respins; b) o probă de verificare a cunoştinţelor religioase, evaluată cu notă.   5. Interviul/colocviul/proba orală constă în: a) verificarea dicţiei prin: rostirea unei rugăciuni/poezii, la alegerea candidatului; b) motivarea alegerii unei unităţi de învăţământ vocaţional teologic; c) verificarea aptitudinilor muzicale, prin intonarea unei cântări religioase, la alegerea candidatului (pentru cultul ortodox).   6. Proba de verificare a cunoştinţelor religioase (VCR) constă în calcularea, cu două zecimale, fără rotunjire, a mediei aritmetice a mediilor anuale la disciplina Religie din clasele V-VIII. Nota prin care se evaluează această probă constituie nota finală la proba de aptitudini (APT).   7. Pentru toate specializările de la profilul Teologic, media minimă la proba de verificare a cunoştinţelor la disciplina Religie (VCR) trebuie să fie minimum 7 (şapte).   8. Media finală de admitere se calculează conform prevederilor punctului II al anexei nr. 2 la Ordinul ministrului educaţiei şi cercetării nr. 5457/2020 privind organizarea şi desfăşurarea admiterii în învăţământul liceal de stat pentru anul şcolar 2021 - 2022, cu modificările ulterioare.   Pentru profilul teologic, media finală de admitere se calculează astfel: (APT + MA)/2 = MFA, unde: APT = nota finală la probele de aptitudini; MA = media de admitere; MFA = media finală de admitere.   9. În situaţia în care unul dintre candidaţi, la una dintre specializările unităţilor de învăţământ vocaţional teologic, nu a studiat disciplina Religie pe parcursul claselor V-VIII, şi, în consecinţă, nu are media încheiată la disciplina Religie, pentru una sau mai multe clase, acesta va susţine o probă orală de verificare a cunoştinţelor la disciplina Religie. În această situaţie, subiectele pentru proba orală se elaborează din programa şcolară de religie, clasele V-VIII. Durata probei orale va fi de 20 de minute.   10. Interviul/colocviul/proba orală se desfăşoară on-line, cu respectarea/asigurarea unor condiţii egale de participare pentru toţi candidaţii înscrişi.    

TEMATICA PENTRU PROBA SCRISĂ

 

I. Decalogul: importanța lui în viața omului

  Decalogul reprezintă cele zece porunci pe care Dumnezeu le-a transmis profetului Moise pe muntele Sinai ca să îi învețe pe oameni și să îi oprească de la faptele rele. Cuvântul „decalog” provine din limba greacă și înseamnă zece legi sau zece porunci (deca=zece și logos=lege sau poruncă). Decalogul a fost dat de Dumnezeu la trei luni după ieșirea evreilor din Egipt și are o vechime de aproximativ 3500 de ani. El se găsește în Sfânta Scriptură, în cartea a doua, numită Ieșirea și în cartea a patra, numită Deuteronomul, din Vechiul Testament. Cele zece porunci au fost scrise chiar de mâna Domnului pe două lespezi de piatră numite Tablele Legii. Prima Tablă a Legii conține îndatoririle noastre față de Dumnezeu (primele 4 porunci), iar cea de a doua, cele față de aproapele nostru (următoarele șase porunci). 1. Eu sunt Domnul Dumnezeul tău… Să nu ai alţi dumnezei afară de Mine! Prima poruncă se referă la recunoașterea și cinstirea Domnului ca Părintele tuturor și singurul Dumnezeu viu și adevărat. 2. Să nu-ţi faci chip cioplit şi nici un fel de asemănare a niciunui lucru … Să nu te închini lor, nici să le slujeşti! În antichitate, existau multe religii politeiste, poporul evreu fiind, cu ajutorul prorocilor, singurul păstrător al credinței în Unicul Dumnezeu. Porunca oprește cinstirea zeităților sculptate. În sens mai larg, această poruncă ne îndeamnă să renunțăm la patimi pentru că ele subjugă omul și îndepărtează sufletul de Dumnezeu. Icoanele nu sunt idoli, ci ,,ferestre” către Dumnezeu și sfinții Săi. 3. Să nu iei numele Domnului Dumnezeului tău în deşert! Rostirea numelui celui sfânt al lui Dumnezeu se face cu credință, respect și iubire. Luarea numelui Domnului în deșert înseamnă a-l pronunța cu neseriozitate, ironic, batjocoritor, cu mânie sau indiferență, sau a face jurăminte false. 4. Adu-ţi aminte de ziua odihnei, ca să o sfinţeşti! La evrei, ziua de odihnă este sâmbăta, amintind de ziua a șaptea a creației. Pentru creștini, duminica a devenit sărbătoarea săptămânală, fiind ziua Învierii Domnului. Odihna se referă la evitarea muncii fizice, în schimbul activităților dedicate mai ales sufletului: participarea la slujbă, activități cultural-recreative, oferirea timpului celor dragi și celor care au nevoie de ajutor. 5. Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta! Începând cu această poruncă divină, sunt prezentate cele mai importante îndatoriri față de semeni. Această poruncă ne îndeamnă să îi respectăm pe părinții noștri fiindcă ei sunt oglinda lui Dumnezeu prin viața pe care ne-au dat-o și grija pe care ne-o poartă. 6. Să nu ucizi! Viața este darul lui Dumnezeu și niciun om nu are dreptul de a o opri. În sens lărgit, porunca se referă și la violența fizică sau rănirea sufletească. 7. Să nu fii desfrânat! Dumnezeu îndeamnă la loialitate și la fidelitate și la respect față de persoana iubită. Porunca se referă și la păstrarea cumpătării, a echilibrului în toate. 8. Să nu furi! Orice încercare de a folosi rodul muncii altuia, fără a-i primi acordul, este o desconsiderare a efortului celuilalt și o formă de lenevie. Obținerea unui lucru sau a unui rezultat bun, în urma efortului personal, aduce mare satisfacție. Dumnezeu încurajează astfel munca cinstită. 9. Să nu mărturiseşti strâmb împotriva aproapelui tău! Îndemnul lui Dumnezeu este de recunoaștere a vinei atunci când greșim, de a nu asculta vorbe urâte despre alții, de a nu minți. Iubirea, adevărul și sinceritatea sunt valori morale ce stau la baza respectului de sine și între persoane. 10. Să  nu dorești nimic din câte are aproapele tău! Grija lui Dumnezeu față de oameni se arată și în ultima poruncă, privitoare la gândurile omului. Invidia sau gelozia îngreunează sufletul omului, luându-i libertatea. Bucuria pentru reușita celuilalt păstrează sufletul curat și îndeamnă la urmarea exemplului. Cele zece porunci constituie, până astăzi, norme morale și religioase pe care cu toții, ca fii ai lui Dumnezeu, trebuie să le respectăm și să le împlinim. Ele reprezintă partea cea mai important din Legea cea Veche sau legea lui Moise. Respectarea și înfăptuirea lor ajută la înțelegerea și la însușirea învățăturii de credință lăsată de Mântuitorul.  

II. Rugăciunea, bază și lumină a vieții creștine

  Rugăciunea este convorbirea omului cu Dumnezeu și hrana sufletului. Rugăciunea este cea mai înaltă lucrare a minții omenești și poate fi realizată în orice loc și timp, cu rolul de sfințire a credincioșilor. Creștinul rugător primește  har  divin,  care  îi  aduce  în  suflet  pace,  bucurie,  iertare, iubire curată față de semeni și întărirea voinței spre alegerea binelui. Citim în Sfânta Scriptură că de la început oamenii au vorbit cu Dumnezeu, întâi în Rai, față către faţă, apoi pe pământ prin rugăciuni. Oamenii au început a chema numele Domnului (Facerea 4, 26), au înălţat altare, I-au adus mulţumiri, laude și cereri. Ei au înţeles că fără Dumnezeu nu pot face nimic bun, că rugăciunea este temelia vieții și izvor de putere și bucurie duhovnicească. Mântuitorul  Hristos  i-a  îndemnat  pe  oameni  să  se  roage stăruitor,  făgăduindu-le  un  răspuns  dumnezeiesc  plin  de  iubire părintească: „Cereți și vi se va da; căutați și veți afla; bateți și vi se va  deschide”  (Matei  7,  7). În rugăciunile lor, oamenii îl laudă pe Dumnezeu, îi mulțumesc pentru ajutorul primit și îi cer anumite lucruri pe care ei le consideră importante. De aceea, noi spunem că rugăciunea este de trei feluri: de laudă, de mulțumire și de cerere. Rugăciunea poate fi făcută de fiecare credincios în parte, retras în camera sau în colțul de rugăciune. Acest tip de rugăciune se numește rugăciune particulară. În familiile creștine, locul de rugăciune este înfrumusețat de prezența icoanelor, a candelei și a altor însemne religioase. Membrii familiei  se  roagă  împreună  și  în  particular,  în  diferite  momente: dimineața, seara, la vremea mesei, la începerea lucrului, înainte de a  lua  o  decizie  importantă,  la  plecarea  în  călătorie  și  în  situații dificile. Ruga lor are în vedere propria persoană, întreaga familie și pe ceilalți semeni. Spre exemplu, copiii se roagă pentru luminarea minții și ajutor la învățătură, pentru înțelegerea și sănătatea întregii familii, cât și pentru binele persoanelor aflate în dificultate. Rugăciunile pot fi rostite și în prezența mai multor credincioși. Acest fel de rugăciune, când sunt prezenți mai mulți oameni care se roagă împreună, se numește rugăciune publică. Domnul Hristos subliniază puterea rugăciunii de a transforma viețile celor ce se pocăiesc cu adevărat, prin numeroase învățături și parabole. De exemplu, în  Pilda  vameșului  și  a  fariseului,  Mântuitorul  prezintă  un model de rugăciune smerită, bineplăcută lui Dumnezeu, în opoziție cu o atitudine arogantă, mândră. Un fariseu și un vameș au mers la templu să se roage. Fariseul s-a lăudat cu faptele sale, mândrindu-se că nu este asemenea oamenilor păcatoși. Vameșul, stând departe, s-a rugat cu umilință: „Dumnezeule, fii milostiv mie, păcătosului” (Luca 18, 13). Domnul a ascultat rugăciunea plină de căință a vameșului care s-a întors îndreptat la casa lui. La rugăciunile celor aflați în suferință, Domnul Iisus a răspuns prin săvârșirea multor minuni, precum vindecarea fiicei femeii din Canaan. Altă  minune  este  Învierea  fiicei  lui  Iair,  conducătorul sinagogii din Capernaum. Acesta a căzut la picioarele lui Iisus și L-a rugat să intre în casa lui, să-i vindece fiica grav bolnavă. Domnul a mers îndată la patul copilei de 12 ani, care se stinsese din viață. El a luat-o de mână și i-a zis: „Copilă, scoală-te!” (Luca 8, 54), iar fetița a înviat, spre bucuria familiei. Pentru ca Dumnezeu să asculte cererile noastre este nevoie de o credință sinceră din partea omului, de ascultare de Dumnezeu prin păzirea poruncilor Sale și de stăruință în rugăciune prin care arătăm că ne punem toată nădejdea în ajutorul lui Dumnezeu. Urmând exemplul Mântuitorului, Biserica ne învaţă să participăm la sfintele slujbe și să ne rugăm împreună cu familia, înălţând rugăciuni de laudă, de mulţumire și de cerere lui Dumnezeu.  

III. Rugăciunea „Tatăl nostru”

  Rugăciunea Tatăl nostru a fost rostită de Însuși Domnul nostru Iisus Hristos în cadrul unei însemnate cuvântări, numită Predica de pe munte. În timp ce Domnul Iisus le vorbea ucenicilor, unul dintre ei L-a întrebat cum trebuie să se roage. Atunci, Mântuitorul a dat ca exemplu Rugăciunea Tatăl nostru. Aceasta este cea mai însemnată dintre toate rugăciunile, deoarece este rostită chiar de Domnul nostru Iisus Hristos. De aceea se mai numește și Rugăciunea Domnească. Rugăciunea Domnească este alcătuită din trei părți: - invocarea numelui lui Dumnezeu; - cele șapte cereri; -  încheierea sau cuvântul de slavă către Tatăl Ceresc. Rugăciunea Domnească începe cu invocarea numelui lui Dumnezeu, pe Care Îl numim Tatăl nostru. Arătăm prin aceasta, că noi toți trebuie să fim ca frații, avându-L pe Tatăl Ceresc care ne veghează. Rugăciunea se continuă cu șapte cereri, fiecare având specificul ei. În cuprinsul acesteia Îl rugăm pe Dumnezeu să ne dăruiască tot ceea ce avem nevoie în viața de zi cu zi, atât cele necesare trupului, cât și cele necesare sufletului. Iată care sunt cele șapte cereri și tâlcuirea acestora: 1.    Sfințească-se numele Tău: prima cerere reprezintă, de fapt, o promisiune a noastră că Îl vom cinsti pe Dumnezeu cu sfințenie, prin fapte bune și o viață curată. 2.    Vie împărăția Ta: prin aceasta ne exprimăm încrederea întâlnirii cu Dumnezeu în Împărăția Sa, prezentă încă de pe acum, în sufletele pline de pace, dreptate și bucurie. 3.    Facă-se voia Ta, precum în cer așa și pe pământ: cerem să putem împlini, aici pe pământ, voia Tatălui, așa cum o împlinesc îngerii din ceruri. 4.    Pâinea noastră cea de toate zilele (cea spre ființă), dă-ne-o nouă astăzi: Îi cerem lui Dumnezeu să ne dăruiască tot ceea ce avem nevoie pentru trup, dar și pentru suflet. 5.    Și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri: Îl rugăm pe Dumnezeu să ne ierte, în măsura în care și noi îi iertăm pe cei ce ne-au greșit. 6.    Și nu ne duce pre noi în ispită: ne dorim ca Dumnezeu să ne întărească pentru a trece cu bine peste toate încercările vieții. 7.    Ci ne izbăvește de cel rău: ne exprimăm nădejdea că Dumnezeu ne va fi alături în fața tuturor uneltirilor celui rău. Rugăciunea se încheie cu o doxologie,  care este o laudă a Preasfintei Treimi: Că a Ta este împărăția și puterea și slava, a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, acum și pururea  și în vecii vecilor. Amin Cuvântul „amin” de la finalul rugăciunii înseamnă „așa să fie.” Rugăciunea Domnească se poate spune în orice împrejurare a vieții. Sfânta Biserică o întrebuințează la toate slujbele religioase și în mod special la Sfânta Liturghie, când se rostește sau se intonează cu evlavie, de către întreaga comunitate a credincioșilor.      

IV. Sfintele Taine în viața creștinilor

      „Dumnezeu toate le lucrează spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu.” (Romani 8,28) Această lucrare se săvârșește, după Cincizecime, prin Sfintele Taine de către Duhul Sfânt. Duhul Sfânt este „Domnul de–viață-făcătorul” și pentru că dăruiește oamenilor viață duhovnicească, împărtășindu-le harul divin prin Sfintele Taine. Acestea au fost instituite de Mântuitorul Hristos și sunt lucrări văzute ale Bisericii prin care credincioșii primesc harul nevăzut al Duhului Sfânt. Harul divin este necesar pentru mântuire. Puterea sfințitoare a harului este pentru viața noastră asemenea luminii și căldurii soarelui pentru viața lumii pe pământ. Roadele primirii Sfintelor Taine de către credincioși sunt intrarea acestora în Biserică, iertarea de păcate și pregătirea pentru viața cea veșnică. Tainele se săvârșesc de către episcopi și de preoți, dar prin puterea lui Dumnezeu. Sfintele Taine sunt în număr de șapte. Botezul, Mirungerea și Sfânta Împărtășania sunt numite și Tainele inițierii, ale intrării în Biserică și creșterii în Hristos. Spovedania și Maslul sunt numite Taine restauratoare ale puterilor trupești și sufletești. Preoția este o Taină cu misiune specială pentru care numai unii creștini au chemare. Botezul este Sfânta Taină prin care omului, prin întreita afundare în apa sfințită, în numele Sfintei Treimi, i se iartă păcatul strămoșesc și păcatele personale. I se dăruiește capacitatea de a duce nu doar o viață trupească ci și una duhovnicească. Botezul este a doua naștere „din apă și din Duh” (Ioan 3,5) și se mai numește și luminare pentru că atunci omul primește lumina lui Hristos. Prin Botez se reface firea omului care s-a alterat prin căderea lui Adam. Nașii devin părinții spirituali ai celui botezat și trebuie să fie modele de viață creștină. În Taina Botezului, lucrarea văzută, săvârșită de preot, este întreita afundare în apa sfințită în numele Sfintei Treimi. Pânza albă simbolizează curăția sufletească, iar lumânarea reprezintă datoria celui botezat de a trăi o viață creștinească. Așa cum nașterea trupească este unică, și Botezul, ca o naștere în Hristos, este unic, de aceea Taina Botezului nu se repetă. Mirungerea este Sfânta Taină prin care credinciosul botezat primește harul întăririi și creșterii în viața spirituală, prin ungerea cu Sfântul Mir, iar preotul rostește cuvintele: „Pecetea darului Sfântului Duh. Amin!”. Așa cum trupul are nevoie de hrană spre creștere și întărire fizică, și sufletul are nevoie de această Taină spre creștere și sfințire. În Taina Mirungerii, lucrarea văzută, săvârșită de preot, este ungerea cu Sfântul și Marele Mir, a părților însemnate ale trupului ( fruntea - a te gândi la Dumnezeu; ochii – a vedea frumusețea creației; urechile – a auzi cuvintele lui Dumnezeu; nasul – a căuta mireasma sfințeniei; gura – a-L slăvi pe Dumnezeu și a spune adevărul; pieptul – a iubi pe Dumnezeu și pe semeni; mâinile – a face fapte bune; picioarele – a merge pe calea cea dreaptă). Sfântul și Marele Mir se prepară din ulei de măsline și vin, la care se adaugă 38 de esențe și plante aromatice. Acestea simbolizează mulțimea darurilor Duhului Sfânt. Sfânta Împărtășanie, numită și Sfânta Euharistie, este Taina prin care credincioșii se împărtășesc cu Trupul și Sângele Mântuitorului, spre iertarea păcatelor și spre viața de veci. Aceasta reprezintă cea mai înaltă Taină deoarece credincioșii se împărtășesc nu numai cu harul divin, ci se unesc cu Însuși Domnul Iisus Hristos, Izvorul vieții. În timpul săvârșirii Sfintei Liturghii, la rugăciunea specială a preotului, numită epicleză, partea văzută a Sfintei Împărtășanii, pâinea și vinul, se prefac în chip tainic, nevăzut, în Trupul și Sângele Domnului. Spovedania sau Mărturisirea este Sfânta Taină prin care credinciosul, mărturisindu-și păcatele în fața preotului duhovnic, primește, prin puterea Duhului Sfânt, iertarea păcatelor mărturisite. Întâlnirea cu duhovnicul, la Taina Spovedaniei, are loc de regulă, după împlinirea vârstei de șapte ani, înainte de Sfânta Împărtășanie. Partea văzută a Tainei este rugăciunea de dezlegare rostită de către preot, însoțită de semnul Sfintei Cruci pe capul credinciosului. Cununia este Sfânta Taină prin care, un bărbat și o femeie primesc, prin rugăciunile preotului, binecuvântarea de a întemeia o familie creștină, și harul divin care sfințește legătura dintre ei. Aceasta este precedată de slujba Logodnei, care reprezintă făgăduința celor doi miri de a-și uni viețile. În cadrul acesteia se sfințesc inelele de logodnă. Soții sunt datori să-și păstreze credința și dragostea unul față de celălalt, să se respecte, să se ajute, să-și educe copiii în duhul dreptei credințe, călăuziți de nașii lor. La Taina Cununiei (Nunții) în partea văzută preotul rostește rugăciunea de unire a mirilor și îi binecuvântează prin semnul Sfintei Cruci, ținând în mâna dreaptă cununia pentru mire, apoi pentru mireasă. Preoția este Sfânta Taină prin care cei chemați de Dumnezeu și anume pregătiți pentru a sluji Bisericii Sale, primesc, prin punerea mâinilor și prin rugăciunile episcopului, harul divin. Acesta este necesar pentru a-i învăța pe credincioși adevărul dumnezeiesc, pentru a le oferi Sfintele Taine și slujbele bisericești și pentru a-i călăuzi spre mântuire. Treptele Preoției sunt: diacon, preot și episcop. Taina Preoției (Hirotoniei) este săvârșită doar de episcopi, care au deplinătatea harului, adică pot săvârși toate cele șapte Sfinte Taine. Partea văzută a Tainei are loc în timpul Sfintei Liturghii prin rugăciune de invocare a Duhului Sfânt și prin punerea mâinilor arhiereului pe capul celui chemat la Hirotonie. Maslul este Sfânta Taină prin care credinciosul primește harul vindecării trupești și sufletești, iertare și înnoire, prin ungere cu untdelemn sfințit și prin rugăciunile preoților. Slujba Sfântului Maslu se săvârșește, de regulă, de către șapte preoți, în cazuri excepționale de cel puțin doi preoți. Se citesc șapte fragmente evanghelice, urmate de șapte rugăciuni pentru întărire sufletească și iertare de păcate. Taina Sfântului Maslu are ca parte văzută ungerea cu untdelemn sfințit de șapte ori însoțită de rugăciune.    

V.  Biserica – lăcaș de închinare și de sfințire a omului

  După întemeierea Bisericii, deși încă mai frecventau templul, Sfinții Apostoli au început să săvârșească Sfânta Împărtășanie în casele lor, după porunca Mântuitorului de la Cina cea de Taină: „Aceasta să faceți spre pomenirea Mea!” (Luca 22,19). Primele lăcașuri de cult erau dreptunghiulare, cu absida altarului spre răsărit. Forma, asemănătoare cu arca lui Noe, simboliza corabia mântuirii care îi poartă pe credincioși pe valurile vieții. Apoi bisericile au fost realizate și în formă de cruce, arătând că Biserica s-a întemeiat pe jertfa Mântuitorului. Cu gândul la bolta cerească, arhitecții bizantini au îmbogățit lăcașurile de cult cu turle și cupole. Deasupra bisericii se găsește turla care este ca un deget ridicat spre cer, arătând că acest locaș este casa Tatălui nostru care este în ceruri. În vârful bisericii se află Crucea care arată iubirea sfântă a lui Hristos, Care, prin moartea Sa pe Cruce, a împăcat cerul cu pământul, deschizând oamenilor Împărăția cea cerească. Bisericile sunt orientate cu altarul spre Răsărit deoarece Răsăritul simbolizează lumina pe care Domnul nostru Iisus Hristos a adus-o prin venirea Sa în lume. Bisericile au, în general, trei încăperi: pronaosul, naosul și altarul la care se poate adăuga, la intrare, un pridvor. Pronaosul simbolizează lumea veche, având pictate deseori scene din Vechiul Testament. Naosul simbolizează Biserica, lumea creștină, și are reprezentate scene din viața Mântuitorului și sfinți. Turla simbolizează cerul, pe bolta ei fiind pictat Iisus Hristos Pantocrator înconjurat de cete îngerești. Altarul simbolizează Împărăția lui Dumnezeu, având pictate, ca teme principale, Maica Domnului și împărtășirea Sfinților Apostoli. Acesta este locul cel mai sfânt, el dă bisericii numele de casă a lui Dumnezeu, deoarece pe masa din altar se păstrează Trupul și Sângele Mântuitorului, în Sfântul Chivot. Tot pe Sfânta Masă se găsesc Sfântul Antimis, Sfânta Evanghelie, Sfânta Cruce și Sfintele Vase: Sfântul Disc și Sfântul Potir. Masa din altar simbolizează mormântul Domnului. Ea are în colțuri icoanele Sfinților Evangheliști, iar în piciorul acesteia, la slujba de sfințire, se așază moaște ale sfinților mucenici. Pe Sfânta Masă stau obiectele necesare săvârșirii sfintelor slujbe, iar în spatele acesteia se găsește Sfânta Cruce cu răstignirea Domnului (Crucea Răstignirii) și scaunul cel înalt, simbolizând prezența Mântuitorului Hristos. Sfântul Antimis este o bucată de pânză dreptunghiulară pe care este pictată Icoana Așezării în mormânt a Mântuitorului. Acesta are un loc special în care se păstrează  o părticică din moaștele unui sfânt. Fără Sfântul Antimis nu este posibilă săvârșirea Sfintei Liturghii. Sfânta Evanghelie este cartea de cult care cuprinde fragmente din Biblie în care sunt prezentate viața și învățătura Domnului nostru Iisus Hristos. La fiecare Sfântă Liturghie este citit câte un astfel de fragment. Sfânta Cruce înfățișează Răstignirea Mântuitorului și ne amintește de jertfa Sa. Sfântul Chivot are forma unei mici biserici și în el se păstrează Sfânta Împărtășanie necesară pentru copii și bolnavi. Sfeșnicele cu lumânări aflate pe Sfânta Masă simbolizează „lumina lui Hristos care luminează tuturor”. Crucea Răstignirii este o cruce mare de lemn pe care este pictată răstignirea Mântuitorului. În partea stângă a altarului se află proscomidiarul, locul în care sunt pregătite cinstitele daruri de pâine și vin, care în timpul Sfintei Liturghii, prin puterea Duhului Sfânt sunt prefăcute în Trupul și Sângele Domnului nostru Iisus Hristos, Sfânta Împărtășanie. La proscomidiar se află Sfântul Potir, Sfântul Disc, Steluța și Lingurița, obiecte liturgice foarte importante. Altarul este despărțit de naos printr-un perete de icoane, numit iconostas sau catapeteasmă. Icoanele acestea adună, laolaltă cu Dumnezeu, pe Maica Domnului, prooroci, apostoli, evenimente importante din viața Mântuitorului și sfinții de hram. Pe ușile împărătești ale altarului se află scena Bunei Vestiri, prin care s-au deschis ușile Raiului. Astfel, prin arhitectură și pictură, Biserica oglindește Împărăția lui Dumnezeu, în care suntem chemați și noi să intrăm. „Iar eu, întru mulțimea milei Tale, voi intra în casa Ta, închina-mă-voi spre sfânt locașul Tău.” (Psalmi 5,7)  

VI.  Domnul Iisus Hristos, Lumina lumii

  „Eu sunt Lumina lumii; cel ce Îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieții.” (Ioan 8, 12) Mântuitorul Hristos sau Cuvântul lui Dumnezeu este „Lumina cea adevărată care luminează pe tot omul care vine în lume” (Ioan 1, 9). Încă de la Nașterea Sa, frumoasele cântări care împodobesc slujbele Praznicului ne amintesc de acest lucru: „Nașterea Ta, Hristoase, Dumnezeul nostru, răsărit-a lumii lumina cunoștinței. Că, întru ea, cei ce slujeau stelelor, de la stea s-au învățat să se închine Ție, Soarelui dreptății, și să te cunoască pe Tine Răsăritul cel de sus, Doamne, slavă Ție.” Acest „Soare al dreptății” ne-a adus lumina cunoașterii care ne-a trezit spre a primi duhovnicește Cuvântul Său. Învățătura Mântuitorului este lumină pentru noi toți. Ne aduce credința că El este Dumnezeu adevărat, nădejdea că ne va ocroti și îndruma pe căile vieții, dar mai ales, iubirea pe care Hristos a desăvârșit-o prin Jertfa Sa pe Cruce, semn al dragostei depline. Toată învățătura Sa, sintetizată în Predica de pe munte, ne arată că nu suntem în întuneric, ci am ieșit la lumină, la întâlnirea cu Hristos, prin semenii noștri. Dragostea, dar mai ales iertarea aproapelui ne apropie de Dumnezeu, ne unește cu El prin Sfânta Împărtășanie, primirea acesteia fiind semnul împăcării. „Eu sunt Lumina lumii ”(Ioan 8, 12), ne spune Mântuitorul în Evanghelia după Ioan, numită Evanghelia iubirii. El este lumina pentru că a adus pe pământ izbăvirea din cele mai grele probleme ale vieții omenești. El are putere să vindece bolile trupești ale oamenilor, dar și pe cele sufletești. Sfântul Apostol Ioan ne istorisește, alături de multe alte minuni și învățături, Minunea vindecării orbului din naștere, astfel: După ce a ieșit din templul din Ierusalim, Domnul nostru Iisus Hristos a văzut un orb din naștere cerșind la marginea drumului. Ucenicii Lui L-au întrebat: Învățătorule, cine a păcătuit acesta sau părinții lui de s-a născut orb? Iisus a răspuns că nu a păcătuit nici el, nici părinții lui, ci s-a născut orb ca să se arate în el puterea lui Dumnezeu. Mântuitorul Hristos i-a încredințat pe Sfinții Apostoli că El este trimis de Dumnezeu Tatăl ca să aline suferințele oamenilor. El a zis: Atât cât sunt în lume, Lumină a lumii sunt. După aceea, a scuipat în praful de jos, a făcut tină din scuipat și cu tina a uns ochii orbului. Apoi a zis: Mergi și te spală la scăldătoarea Siloamului! Această scăldătoare era un bazin săpat în piatră care se afla în partea sudică a cetății Ierusalimului. Orbul a făcut precum i-a zis Domnul și s-a întors văzând. Oamenii care erau de față, când au văzut că omul s-a întors sănătos l-au întrebat cum s-a întâmplat lucrul acesta. Cel care a fost orb a zis că Omul care se numește Iisus i-a uns ochii cu tină și s-a vindecat. Fariseii și reprezentanții poporului evreu i-au spus celui care fusesem orb să nu creadă în Domnul Iisus pentru că este un om păcătos. Orbul le-a răspuns: Dacă este păcătos nu știu. Un lucru știu că fiind orb, acum văd. Tocmai în aceasta stă minunea că voi nu știți de unde este și El mi-a deschis ochii. Prin aceste cuvinte, omul vindecat îi mustră pe fariseii necredincioși și le spune că Omul care l-a făcut sănătos trebuie să fie trimisul lui Dumnezeu. Apoi a adăugat: Noi știm că Dumnezeu nu îi ascultă pe păcătoși. Dar, dacă este cineva cinstitor de Dumnezeu și face voia Lui, pe acesta Dumnezeu îl ascultă. După aceste controverse în care orbul a mărturisit în fața tuturor că Cel Care l-a vindecat este Fiul lui Dumnezeu, Domnul Iisus se întâlnește cu el și îl întreabă: Crezi tu în Fiul lui Dumnezeu? El a răspuns și a zis: Dar cine este, Doamne, ca să cred în El? Iisus i-a zis: L-ai și văzut și Cel ce vorbește cu tine, Acela este. Iar el a zis: Cred, Doamne, și s-a închinat Lui. Apoi Domnul Iisus a spus: Spre judecată am venit în lumea aceasta ca cei care nu văd, să vadă și cei care văd, să fie orbi. Auzind aceste cuvinte, fariseii s-au întrebat: Oare și noi suntem orbi? Atunci Domnul le-a răspuns că, deși văd cu ochii trupului, totuși sufletul lor este întunecat sau orbit de necredință. Din această minune înțelegem că orbirea este de două feluri: trupească și sufletească. Orb sufletește este omul care are sufletul robit de păcate. Orbirea spirituală sau duhovnicească se manifestă atunci când omul săvârșește fapte rele, dă dovadă de necredință și se împotrivește voii lui Dumnezeu. Dacă orbirea trupească este plină de suferințe, cu mult mai grea este orbirea sufletească pentru că, din cauza ei, omul își poate pierde mântuirea. Domnul Iisus Hristos ne avertizează că orbirea inimii îl face pe om incapabil de a percepe binele din jurul său. Vindecarea orbului ne arată că, uneori, nu trebuie să ne întrebăm ce am greșit noi sau ceilalți. Cel față de care S-a milostivit Dumnezeu și l-a vindecat a întărit credința noastră și pe a sa, dând mărturie apoi despre Hristos, binefăcătorul său: Cred, Doamne. Și s-a închinat Lui (Ioan 9, 38). Mântuitorul Hristos a făcut din cuvântul omenesc un purtător al luminii și al vieții după propriul Său chip: „întru El era viață, și viața era lumina oamenilor” (Ioan 1, 4). Iar ca această lumină să devină călăuzitoare ne trebuie o continuă străduință spirituală în care să ne mărturisim credința, asemenea orbului cel vindecat. Astfel, vom ști că suntem purtători ai aceleiași lumini pe care Domnul Iisus Hristos ne-o împărtășește: „Că la Tine este izvorul vieții, întru lumina Ta vom vedea lumină” (Psalmi 35, 9). Scăldătoarea Siloamului la care a fost trimis orbul să se spele simbolizează botezul creștin. După primirea Tainei Botezului, creștinul devine luminat de harul lui Dumnezeu în întregime atât trupește cât și sufletește. Sfinți Părinți ne învață că avem datoria de a păstra în noi lumina lui Hristos prin credință în Dumnezeu și prin săvârșirea faptelor bune.  

VII.    Sfânta Treime în Sfânta Liturghie și în viața Bisericii

  Principala învățătură a Bisericii Ortodoxe este dogma sau învățătura despre Sfânta Treime, potrivit căreia Dumnezeu este Unul în Ființă, dar întrei în Persoane: Tatăl, Fiul și Sfântul Duh. Această învățătură se regăsește într-un mod clar în Simbolul Credinței sau Crez. Despre Dumnezeu Tatăl spunem că este Creatorul lumii. El a creat cerul și pământul, lumea văzută și cea nevăzută. Este numit Tată pentru că ne-a creat și ne poartă de grijă ca un părinte iubitor. El este unul singur, unic și mai este numit Atotțiitorul, adică Cel care poartă de grijă lumii întregi. Dumnezeu Fiul este a doua Persoană a Sfintei Treimi și mai este numit Cuvântul lui Dumnezeu sau Dumnezeu Cuvântul. El s-a născut din veșnicie din Tatăl, are aceeași putere și aceeași măreție ca Dumnezeu Tatăl și a participat la facerea lumii pentru că „prin El toate s-au făcut”. La vremea stabilită de Dumnezeu Tatăl, Fiul Său s-a făcut om asemenea nouă ca să ne scoată din robia păcatului. El s-a întrupat prin puterea Duhului Sfânt din Fecioara Maria, a pătimit, a fost răstignit și îngropat. A treia zi El a înviat din morți și după patruzeci de zile s-a înălțat la ceruri ca să pregătească loc oamenilor credincioși de-a dreapta lui Dumnezeu. Despre Domnul nostru Iisus Hristos mai știm din Crez că va veni pentru a doua oară pe pământ ca să judece viii și morții, iar împărăția lui nu va avea sfârșit. Dumnezeu Duhul Sfânt este a treia persoană a Sfintei Treimi. Despre El mărturisim că purcede sau provine din Tatăl și că i se cuvine aceeași cinste și slavă ca și Tatălui și Fiului. Duhul Sfânt este cel Care dă viață făpturilor și cel Care i-a inspirat pe proorocii Vechiului Testament ca să vestească oamenilor învățăturile dumnezeiești. Sfânta Treime Și-a manifestat iubirea Sa nemărginită față de om în Jertfa pe Cruce a Domnului Iisus Hristos, actualizată pe sfintele altare prin Jertfa Euharistică. Sub chipul pâinii și al vinului prefăcute, prin lucrarea Duhului Sfânt, în Trupul și Sângele Domnului, se aduce Sfânta Jertfă înaintea Tatălui Ceresc. Vedem astfel prezența Sfintei Treimi în Sfânta Liturghie. Ea a fost întemeiată de însuși Mântuitorul la Cina cea de Taină când a luat pâinea și, binecuvântând-o, a frânt-o și le-a dat ucenicilor zicând: Luați, mâncați, acesta este trupul Meu! Apoi, luând paharul și mulțumind le-a dat zicând: Beți dintru acesta toți, acesta este sângele Meu al Legii celei Noi, care pentru mulți se varsă spre iertarea păcatelor! După rostirea acestor cuvinte, Domnul nostru Iisus Hristos le-a poruncit Apostolilor să săvârșească această slujbă spre pomenirea Lui zicând: Aceasta să o faceți întru pomenirea Mea! (Evanghelia după Sfântul Luca, capitolul  22, versetele 19-20). Slujba Sfintei Liturghii are ca scop și moment central Jertfa Euharistică; atunci coboară întreg cerul pe pământ pentru a-l uni pe om cu Dumnezeu în Sfânta Împărtășanie. Orice lucrare liturgică debutează cu rugăciunile începătoare, prin însemnarea cu Sfânta Cruce, ca mărturisire a credinței în Sfânta Treime. Mai ales Sfânta Liturghie este un prilej de a ne aminti și de a-I sluji Preasfintei Treimi. Ea începe cu binecuvântarea mare: „Binecuvântată este Împărăția Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh.” Înțelegem că suntem prezenți, ca o pregustare, în Împărăția lui Dumnezeu, stând, trup și suflet, înaintea Domnului Cel răstignit și înviat, Care, deși este Împărat a toată lumea prezentă și viitoare, stă smerit în Sfântul Altar. O seamă de rugăciuni și cântări sunt închinate Sfintei Treimi, fie că slăvim, primim binecuvântare, mulțumim sau ne închinăm Tatălui și Fiului și Sfântului Duh. Pomenim numele de Treime în anumite cântări liturgice, și anume Trisaghion și Heruvic, unele răspunsuri ale stranei dinaintea rostirii Crezului în Treimea cea de o ființă şi nedespărțită și după împărtășirea cu Sfintele Taine, când mărturisim: „Am văzut lumina cea adevărată, am primit Duhul cel ceresc; am aflat credința cea adevărată, nedespărțitei Sfintei Treimi închinându-ne, că Aceasta ne-a mântuit pe noi.” Iconografic, Sfânta Treime este reprezentată în biserici de cele mai multe ori sub forma Ospitalității lui Avraam, într-una din bolțile secundare, pe peretele de apus, sau între praznice, la iconostas. Sfântul Andrei Rubliov (1360–1430) este autorul icoanei canonice a Sfintei Treimi și cel mai mare pictor bisericesc rus din Evul Mediu. Eliminând din reprezentarea Sfintei Treimi de la stejarul Mamvri personajele istorice, Avraam și Sarra, el adaugă icoanei dimensiunea veșniciei și pe cea liturgică. Pentru viața sa dedicată slujirii lui Dumnezeu ca monah și iconar, căreia îi stau mărturie icoanele și frescele sale, Biserica Rusă l-a canonizat ca sfânt, cu datele de prăznuire 29 ianuarie și 4 iulie. Alături de Sfânta Liturghie, centrul cultului ortodox, întreaga viață a Bisericii, slujbele, cântările, rugăciunile, închinarea, icoanele sunt manifestări ale adorării Sfintei Treimi. Bibliografie: 1.    ⃰⃰ ⃰ ⃰ Religie Cultul Ortodox, manual pentru clasa a V-a, Editura Corint, București, 2017; 2.    ⃰  ⃰  ⃰  Religie Cultul Ortodox, manual pentru clasa a V-a, Editura Akademos Art, București, 2017; 3.    ⃰⃰  ⃰  ⃰ Religie Cultul Ortodox, manual pentru clasa a VI-a, Editura Didactică și Pedagogică S.A., București, 2018; 4.    ⃰⃰  ⃰  ⃰ Religie Cultul Ortodox, manual pentru clasa a VII-a, Editura Didactică și Pedagogică S.A., București, 2019; 5.    ⃰⃰  ⃰  ⃰ Religie Cultul Ortodox, manual pentru clasa a VII-a, Editura Corint, București, 2019; 6.    ⃰⃰  ⃰  ⃰ Religie Cultul Ortodox, manual pentru clasa a VIII-a, Editura Corint, București, 2020; 7.    ⃰⃰  ⃰  ⃰ Religie Cultul Ortodox, manual pentru clasa a VIII-a, Editura Didactică și Pedagogică S.A., București, 2020.  
Se încarcă
0%
încărcat
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat Control
Identificat...
Identificat Control
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...