Un grup de elevi seminariști, însoțiți de profesorii Pr. Marin Sebastian, Pr. Pătrașcu Constantin, Pr. Maxim Budea și pr. Stanciu Cătălin au participat în data de 20 septembrie 2019 la manifestarea cultural religioasă Păinea noastră cea de toate zilele, organizată de Episcopia Sloboziei și Călărașilor în parteneriat cu Muzeul Național al Agriculturii. S-au expus publicului larg diverse produse și tipuri de pâine, evidențiindu-se diversitatea modalităților prin care românii cultivă tradiția. S-au rostit alocuțiuni, s-au vizitat standurile cu produse preparate în diferite colțuri ale eparhiei. La final, elevii au fost invitați să guste din preparatele tradiționale pregătite la cuptorul din curtea Muzeului.