Învăţătura
Bisericii noastre despre Postul Ortodox – cu foloasele şi cu binecuvântările
lui…
Introducere
În teologia ortodoxă contemporană, problema postului se
află printre preocupările principale. Având în vedere stadiul actual al
discuţiilor privitoare la aceasta temă, în cele ce urmează vom prezenta câteva
aspecte ale acestei probleme, insistând mai ales asupra fundamentelor
scripturistice şi asupra unor tratări ale Sfinţilor Părinţi din Biserica
primară. De asemenea, postul este si un mijloc de desăvârşire morală, dar şi o
cale de ajutorare a aproapelui din prisosul adunat prin renunţarea benevolă la
consumarea îndreptăţită a bunurilor[1].
Fiindcă despre felurile postului sau despre posturile
de o zi ori de durată s-a scris detaliat şi limpede în multe rânduri şi in
multe locuri, iar părerile teologilor români cu privire la readaptarea
dispoziţiilor care reglementează postul au fost prezentate pe larg, vom
înfăţişa postul din punctul de vedere al Sfântului Casian Romanul şi al
Sfântului Vasile cel Mare, primul înfăţişând postul într-o viziune cu totul
nouă şi cu totul străină multor creştini în zilele noastre, iar cel de-al
doilea fiind unul din cei mai mari Sfinţi Părinţi care a putut să-i dea
Răsăritul.
Majoritatea creştinilor în zilele noastre ştiu tradiţionala
definiţie a postului, înţelegând prin post o simplă abţinere de la anumite
mâncăruri şi băuturi, neştiind controversele acestei teme ce s-au purtat între
Răsărit şi Apus mai ales în epoca creştinismului primar, neştiind că Sfinţii
Părinţi au dezvoltat pe această temă care la prima vedere pare simplă o
adevărată Învăţătura de Credinţă pe care Biserica Ortodoxă a păstrat-o neschimbată
până în zilele noastre[2].
Postul în viziunea ortodoxă este un mijloc de elevaţie
sufletească, de dominare a sufletului asupra patimilor trupeşti. Postul îl
debarasează şi-l uşurează pe creştin de toate ispitele, de balastul şi povara
uneltirilor celui viclean care aduc “întunecare gândurilor şi tulburare
cugetelor”. El este o jertfă bineplăcută lui Dumnezeu sau, cu alte cuvinte, un
act de cult, este un act de pocăinţă pentru păcatele săvârşite şi un exerciţiu
care pune început virtuţilor de tot felul. Pentru creştinul ortodox, postul
este condiţie pentru dobândirea sfinţeniei. În concepţia ortodoxă între post
şi sfinţenie există o corelaţie strânsă. Ea este exprimată şi în felul în care
reprezentăm pe sfinţi în iconografie unde ei apar totdeauna cu chipurile
slabe, subţiate şi transfigurate, datorită postului. Postul este o caracteristică
prin excelenţă a Ortodoxiei şi o amprentă a creştinismului ortodox, în
mentalitatea ortodoxă populară cel care nu posteşte este considerat spurcat şi
păgân.
După perioada apostolică, literatura teologică a părinţilor
şi scriitorilor bisericeşti înfăţişează menţiuni numeroase cu privire la
practicarea postului. Astfel, Didahia celor 12 Apostoli arată că creştinii
trebuie să postească miercurea şi vinerea, în amintirea evenimentelor triste
din viaţa Mântuitorului nostru Iisus Hristos: prinderea şi răstignirea Sa pe
cruce. Sfântul Clement Romanul, în a doua Epistola către Corinteni, vorbind de
legătura dintre rugăciune şi post, arată că “mai bun este postul decât rugăciunea”[3].
Începând din epoca apostolică şi post apostolică, postul de miercuri şi de
vineri, ca si cel al Paştelui, (Postul Mare) au devenit pentru creştini o
instituţie sfânta şi venerabilă. Astfel, canonul 69 apostolic accentuează
porunca postului pentru membrii Bisericii: “Dacă vreun episcop sau presbiter,
sau diacon, sau ipodiacon, sau citeţ, sau cântăreţ, nu posteşte sfântul şi
marele post al Paştilor sau Miercurea sau Vinerea, să se caterisească… iar daca
va fi laic sa se afurisească”.
Postul în viziunea
Sfântului Ioan Casian Romanul
Sfântul Casian Romanul în lucrarea sa „Despre cele opt
gânduri ale răutăţii”[4]
tratează postul dintr-o viziune cu totul diferită faţă de alţi Sfinţi Părinţi,
fără să pună accent pe rânduiala Bisericii sau pe învăţăturile dezvoltate în
epoca primară, tratează postul din perspectivă scripturistică şi o viziune mai
mult personală.
Primul din cele opt gânduri ale răutăţii este numit „Despre
înfrânarea pântecului”[5],
astfel este numit postul la Sfântul Casian. Un post mult mai folositor atât
pentru trup cât şi pentru suflet nu este postul pe o anumită perioadă, ci
postul ţinut în fiecare zi. Sfântul Casian nu pune accentul pe zilele în care
trebuie creştinul să postească sau modul cum să postească, el spune despre
putinţele fiecărui creştin în parte pentru că nu toţi au aceeaşi putere de
postire şi nu tot omul de rând poate să postească precum monahii, ci fiecare
trebuie să postească după putinţa sa. Un exemplu foarte frumos îl împrumută de
la Sfinţii Părinţi zicând: „Şi au zis Părinţii că unul mâncând două litre de
pâine este încă flămând, iar altul mâncând o litră sau şase uncii[6],
se satură”[7].
Postul în viziunea Sfântului Părinte este acela ca
întotdeauna cel ce este la masă să se ferească de săturarea pântecului, căci
odată cu aceasta vin alte patimi precum gândul curviei. Sfântul Casian îi
îndeamnă pe creştini să nu se amăgească că postesc, dar ei mănâncă până la
îmbuibarea pântecului, pentru că nu contează cu ce se satură pântecul, fie ea
şi numai apă, duhul curviei apare şi odată ce apare este aproape imposibil de
alungat. Căci până şi Sodoma nu s-a îmbuibat cu vin şi alte bunătăţi, ci
îmbuibarea cu pâine după cum zice Proorocul[8].
Inima devine puternică nu când trupul îi dă ceea ce doreşte plăcerea, ci ceea
ce cere slăbiciunea pentru că plăcerile vin de la cel necurat şi întinând
trupul întinează şi inima astfel creştinul depărtându-se de Dumnezeu şi
uitându-L pe Acesta. Primirea hranei cu socoteală dă trupului sănătate şi nu îi
ia sfinţenia, după cum spune şi Sfântul Apostol Pavel: „Grija trupului să nu o
faceţi spre pofte”[9]
Sfântul Casian ne aminteşte totuşi că deşi nepunând accent
pe celelalte părţi ale postului ele nu trebuie să lipsească pentru că sufletul
nu se poate curăţi fără celelalte virtuţi, pentru că îmbuibându-se cu mâncare
creştinul nu mai are forţă să se lupte cu dracu şi cu ispitele pe care acesta
le aduce spre cel ce mai înainte a mâncat cu nesaţ. Creştinul numai prin post,
priveghere, citirea Sfintelor Scripturi şi încercarea de a-şi însuşi cât mai
multe virtuţi poate să-şi mântuiască sufletul şi să ajungă la scopul pentru
care a fost creat acela de a se asemăna cu Dumnezeu.
Cu toate că şi alţi Sfinţi Părinţi au vorbit şi au scris
despre post, Sfântul Casian Romanul este unul din puţinii care pune accent pe
această latură a postului, majoritatea dintre aceştia încercând să expună
fundamentele scripturistice ale postului sau o rânduială exactă a postului,
rânduială după care creştinul să se ghideze şi să înainteze în virtute şi în
credinţă, alţii au scris despre diferenţele interconfesionale cu privire la
post, dar Sfântul Casian a fost printre puţinii care s-a legat de acest aspect
al putinţei şi al înfrânării.
Fundamente scripturistice cu privire la
post
Postul, ca abţinere totală sau parţială de la anumite
feluri de mâncare, pe o perioadă mai mică sau mai mare este o practică foarte
veche. El este o poruncă divină pe care o găsim formulată chiar de la începutul
creaţiei când Dumnezeu se adresează primului om zicându-i: “Din toţi pomii din
răi să mănânci, iar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci
în ziua în care vei mânca din el vei muri negreşit”[10].
Aceasta îl îndreptăţeşte pe Sfântul Vasile cel Mare să afirme că “postul este
de aceeaşi vârstă cu omenirea, pentru ca el a fost legalizat în Paradis”[11].
Legea lui Moise, pe care acesta a primit-o în urma unui post de 40 de zile,
reglementează în amănunt dispoziţiile privitoare la post în Vechiul Testament,
precizând mai ales timpul postirii. Astfel, este cunoscut postul din ziua curăţirii
sau ispăşirii din ziua a zecea a lunii a şaptea, când sufletele trebuie
smerite prin post[12].
La acestea s-au adăugat alte posturi generale în diverse luni (a patra, a
cincea, a şasea şi a zecea). Toate aceste posturi erau de cate o singură zi. Cu
vremea, evreii au ajuns să postească în fiecare lună câte o zi, iar cei mai
zeloşi (fariseii) cate două zile pe săptămână, luni şi joi: „postesc de două
ori pe săptămână, dau zeciuiala din tot ce câştig”[13].
Vechiul Testament mai aminteşte şi de posturi generale speciale, practicate şi
în diverse împrejurări triste din viaţa poporului evreu ori pentru înlăturarea
unor pedepse divine[14].
De asemenea, în Vechiul Testament se practică şi postul particular sau
individual cum este cel al lui Moise de 40 de zile[15],
al lui Daniil în Babilon, de trei săptămâni[16],
al regelui David[17],
al proorocului Ilie[18]
şi al prorociţei Ana[19].
Atât posturile generale cât şi cele particulare erau însoţite de acte de pocăinţă,
postul urmărind smerenia în faţa lui Dumnezeu şi diminuarea poftelor trupeşti.
Mântuitorul nostru Iisus Hristos a postit şi El înainte de
începutul activităţii Sale publice. După postul Său de 40 de zile, în pustiu,
El a început propovăduirea, arătând strânsa corelaţie în procesul de desăvârşire
morală[20].
El a învăţat şi pe ucenicii Săi cum să postească, accentuând starea sufletească
corespunzătoare acestui act care nu trebuie făcut de formă[21].
De asemenea, El a arătat că postul trebuie însoţit de rugăciune, fiind un
mijloc de luptă împotriva ispitelor diavolului[22].
De altfel, în multe locuri din Noul Testament, postul este recomandat ca
mijloc de îndreptare, de elevaţie spirituală şi de pocăinţă[23].
După exemplul Mântuitorului Iisus Hristos, postul a fost
practicat şi de Sfinţii Apostoli mai ales înainte de a începe lucrarea lor de
propovăduire a Evangheliei. Au postit şi au învăţat şi pe ucenicii şi urmaşii
lor să practice postul unit cu rugăciunea[24].
Etimologic, postul este definit ca o perioadă de timp care precede o
sărbătoare. De asemenea acest termen se referă la înfrânarea sau abţinerea
totală de la mâncare şi băutură pentru o perioadă de timp mai scurtă sau mai
lungă, practică întâlnită în multe religii ale lumii[25].
„Chiar de la început, făcând Dumnezeu pe om l-a dat şi 1-a predat în mâinile
postului şi ca unei mame iubitoare şi ca unui dascăl iscusit i-a încredinţat
mântuirea lui “(Sfântul Vasile cel Mare). Postul este înfrânarea de la toate
mâncărurile sau la caz de boală numai de unele, de asemenea şi de băuturi şi de
toate cele lumeşti şi de toate poftele rele. încă şi pentru a ucide poftele
trupului şi a primi harul lui Dumnezeu.
În Vechiul Testament întâlnim harul postirilor prin
proorocul Isaia, care lepădând postul iudaic ne arată adevăratul post. De multe
ori noi ne gândim cu tristeţe la perioadele de post care se apropie „cel trist
nu primeşte cunună, iar cel care suspină nu biruie”[26].
Postul este metoda cea mai eficientă de a omorî păcatul ascuns în adâncul
nostru. Sfântul Vasile cel Mare ne îndeamnă să alergăm cu bucurie la darul
postului, unul nou şi mereu în floare[27].
Ştim că Moise prin post s-a urcat pe munte, chiar dacă jos la poalele muntelui
lăcomia la mâncare i-a înnebunit pe oameni să se închine idolilor: „poporul,
spune Scriptura, s-a aşezat să mănânce şi să bea şi s-a sculat să joace”. Dacă
Moise n-ar fi fost înarmat cu postul, n-ar fi îndrăznit să se apropie, nici
n-ar fi cutezat să intre în nor.
Prin post am primit poruncile scrise, iar ,,postul naşte pe
profeţi, întăreşte pe cei puternici; postul înţelepţeşte pe legiuitori; postul
este bun talisman al sufletului, tovarăş credincios al trupului, armă pentru
luptători, loc de exerciţiu pentru atleţii credinţei. Mai mult, chipul în care
au trăit oamenii în rai este o imagine a postului, nu numai pentru că, ducând o
viaţă îngerească, ajunseseră prin cumpătare la asemănarea cu îngerii, ci şi
pentru că nu erau cunoscute locuitorilor paradisului toate cele născocite mai
târziu de om”[28].
Concluzie
După ce toate acestea sunt spuse, trebuie totuşi să amintim
că oricât de limitată ar fi postirea noastră, dacă este o postire adevărată, va
conduce către ispită, slăbiciune, îndoială şi tulburare. Altfel spus, va fi o
adevărată luptă, şi probabil că vom cădea de multe ori. Dar adevărata
descoperire a vieţii creştine ca luptă şi nevoinţă reprezintă trăsătura
esenţială a postiri. O credinţă care nu a biruit îndoielile şi ispita este rar
o credinţă adevărată. Din păcate, în viaţa creştină nu este posibil niciun
progres fără amara experienţă a căderilor. Prea mulţi încep postirea cu
entuziasm şi renunţă după prima cădere. Dacă după ce am căzut şi ne-am supus
poftelor şi patimilor noastre reluăm totul de la capăt şi nu renunţăm
indiferent de câte ori cădem mai devreme sau mai târziu, postirea noastră va
purta roadele sale duhovniceşti. Între sfinţenie şi cinismul care ne trezeşte
din orice iluzie se află marea şi dumnezeiasca virtute a răbdării – răbdarea,
mai întâi de toate, cu noi înşine. Nu există un drum mai scurt către sfinţenie;
pentru fiecare pas trebuie să facem un sacrificiu total. Aşadar, este mai bine
şi mai sigur să începem de la un minimum – doar cu puţin peste posibilităţile
noastre fireşti – şi să creştem efortul nostru puţin câte puţin, decât să
încercăm să sărim foarte sus la început şi să ne rupem câteva oase când revenim
pe pământ. Pe scurt: de la un post simbolic şi nominal – postul ca obligaţie şi
obicei – trebuie să ne reîntoarcem la adevăratul post. Să fii limitat şi
smerit, dar consecvent şi serios. Să cântărim onest capacitatea noastră
duhovnicească şi fizică şi să acţionăm ca atare – amintindu-ne, totuşi, că nu
există post, fără stârnirea acestei capacităţi, fără a introduce în viaţa
noastră o dovadă dumnezeiască, cum că cele ce sunt cu neputinţă la oameni sunt
cu putinţă la Dumnezeu.
Bibliografie:
Izvoare
Biblia sau Sfânta Scriptură, Ediţie jubiliară a
Sfântului Sinod, versiunea diortosită şi adnotată de Bartolomeu Valeriu Anania,
Arhiep. Clujului, ed. IBMBOR, Bucureşti 2001.
Scrieri patristice
Casian
Romanul, Sfântul, Despre cele opt gânduri ale răutăţii în Filocalia,
vol. I, trad. Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, ed. Institutul de Arte Grafice
,,Dacia Traiana” S.A., Bucureşti 1947.
Vasile cel Mare, Sfântul,
Omilii
şi cuvântări, în col. P.S.B., vol. XVII, ed.
IBMBOR, Bucureşti 1986.
Dicţionare
Bria,
Pr. Prof. Dr. Ion, Dicţionar de teologie ortodoxă, ed. IBMBOR,
Bucureşti 1994
Lucrări şi studii teologice
Daniel,
Patriarhul B.O.R., Foame şi sete după Dumnezeu – înţelesul şi folosul
postului, Ed. Basilica, Bucureşti 2008.
Necula, Pr. Prof. Dr.
Nicolae, Învăţătura despre post în Biserica Ortodoxă Română, în Studii Teologice, an XXXVI, nr. 7-8, ed. IBMBOR, Bucureşti 1984
Note bibliografice:
[1] Învăţătura despre post în Biserica Ortodoxă Română, în „Studii Teologice”, an XXXVI (1984), nr. 7-8,
p. 514;
[2]
Învăţătura de credinţă creştină ortodoxă, Tipărită cu aprobarea
Sfântului Sinod al B.O.R., ed. Apologeticum 2006, pag. 198-201
[3]
Sfântul Clement Romanul în col. Părinţi şi Scriitori Bisericeşti, vol.
I, ed. EIBMBOR, Bucureşti 1979, pag. 25;
[4]
Sfântul Casian Romanul, Despre cele opt gânduri ale răutăţii, în
colecţia Filocalia, vol. I, ed. Institutul de arte grafice „Dacia Traiana”
S.A., Sibiu 1947, pag. 97-123
[5]
Ibidem. pag. 97
[6]
Uncia este Uncia romană – 27. gr.
[7]
Sfântul Casian Romanul, Despre cele opt gânduri ale răutăţii, op.
cit., pag. 97
[8]
Ez. 16, 49;
[9]
Rm. 13, 14;
[10]
Fc. 2, 16-17
[11]
Sfântul Vasile cel Mare, în colecţia Părinţi şi Scriitori Bisericeşti,
vol. XVII,ed. EIBMBOR, Bucureşti 1986 pag. 349
[12]
Levitic 16, 29 si 23, 32;
[13]
Luca 18, 12:
[14]
Judecători 20, 26 ; Estera 4, 13; Ieremia 36, 9; Idil 2, 12;
[15]
Ieşire 24, 28;
[16]
Daniel 10, 2-3;
[17]
Psalmii 34, 13 si 18, 24;
[18]
III Regi 19, 8;
[19]
Luca 2, 36-37;
[20]
Matei 4, 1-21;
[21]
Matei 6, 16-18;
[22]
Matei 17, 21 ; Marcu 9, 20;
[23]
Fapte, 2, 9 ; 13, 2 ; 14, 23;
[24]
Fapte 13, 13; 14, 23; I Cor. 7, 5; II Cor. 6,5;
[25]
Daniel, Patriarhul B.O.R., Foame şi sete după Dumnezeu – înţelesul şi
folosul postului, Ed. Basilica, Bucureşti 2008, pag. 16;
[26]
Sfântul Vasile cel Mare, Omilii şi cuvântări, ed. EIBMBOR, Bucureşti
2004, pag. 8;
[27]
Ibidem, pag. 9;
[28]
Ibidem, pag. 13;
Dr.
Stelian Gomboş
https://steliangombos.wordpress.com/
